Noutati in diagnosticul si tratamentul bolii Meniere

La ultimul congres international de boala Meniere (care a avut loc in luna octombrie 2015 in Roma) s-au concretizat cateva directii noi in legatura cu posibilitatile de diagnostic si tratament al bolii Meniere.

Un nou protocol RMN permite vizualizarea si cuantificarea hidropsului endolimfatic – prin injectarea intratimpanica a substantei de contrast, crescand  mult posibilitatea de detectare a hidropsului. Conform criteriilor propuse de societatea Barany in 2015, confirmarea bolii prin RMN este inclusa astazi drept criteriu de diagnostic pentru boala Meniere “sigura”, alaturi de criteriile pentru boala Meniere “definita”: boala Meniere “sigura” = boala Meniere “definita” + confirmarea prin RMN (in loc de confirmarea histopatologica post mortem, asa cum era mentionat in criteriile  precedente ale Academiei Americane de Audiologie!)

Timpanograma multifrecventiala (conductanta la 2 KHz) se considera in prezent indispensabila pentru confirmarea hidropsului, prezicerea bilateralizarii bolii si indicatia tratamentului chirurgical.

Electrocohleografia  – trebuie in prezent  sa includa si masurarea raportului ariilor SP/AP pentru a creste sensibilitatea metodei.

In ceea ce priveste tratamentul bolii Meniere, a aparut ca noutate pe partea de tratament medicamentos un aliment special (sub forma de cereale) care mareste productia plasmatica endogena (a corpului) de factor antisecretor  (deci niste cereale modificate, care nu contin niciun aditiv de genul “E”). Acestea sunt eficiente intr-o proportie de 60% din pacienti, conform producatorilor. Clinica Urechii este in curs de achizitionare a acestui nou produs, urmand sa anuntam pacientii nostri cand va deveni disponibil.