Boala Meniere este o afectiune a urechii interne manifestata prin atacuri de vertij, scaderea auzului, tinitus si senzatie de presiune endaurala. La baza acestei boli se afla hidropsul endolimfatic – distensie a structurilor urechii interne in care se afla lichidul endolimfatic.

Diagnosticul de boala Meniere “sigura” era stabilit pana in prezent (conform consensului AAO-HNS din 1995) prin asocierea la criteriile clinice de boala Meniere “definita” a demonstrarii histopatologice a hidropsului post mortem. De curand (2015), societatea Barany a definit boala Meniere “sigura” ca fiind boala Meniere “definita” plus confirmarea imagistica prin RMN a hidropsului.
Vizualizarea hidropsului endolimfatic prin RMN a devenit posibila prin injectarea intratimpanica a substantei de contrast, metoda descoperita de profesorul Nakashima in 2007 si perfectionata in anii urmatori, cu o rata de succes de vizualizare a hidropsului de pana la 95%.
In afara de diagnosticul bolii Meniere, aceasta metoda imagistica face de acum incolo posibila si diagnosticarea unor alte afectiuni ce par a fi cauzate tot de hidropsul endolimfatic, precum auzul fluctuent sau unele cazuri de surditate brusc instalata. De asemenea, urechea aparent sanatoasa in boala Meniere unilaterala poate fi evaluata acum imagistic si se poate prezice bilateralizarea bolii.
Cum se realizeaza vizualizarea imagistica a hidropsului:
Prin injectarea intratimpanica a substantei de contrast diluata (efectuata la otomicroscop, sub anestezie locala) si evaluarea printr-un protocol special la RMN (1,5 T sau 3 T) la 24 de ore de la injectare.

 
Trebuie de asemenea mentionat ca nu s-au raportat pana in prezent efecte adverse ale acestei metode (prin injectare intratimpanica), spre deosebire de metoda prin injectarea intravenoasa a substantei de contrast.