Patologia trompei lui Eustachio este una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni in practica ORL. Organ de tranzitie, care leaga rinofaringele (partea din spatele foselor nazale) de urechea medie, trompa lui Eustachio constituie un element cheie in declansarea patologiei otologice atunci cand diferitele afectiuni nazale capata o evolutie cronica si impiedica fiziologia tubara normala.
Urechea medie necesita pentru o buna functionare prezenta aerului in cutia timpanica, la o presiune comparabila cu cea atmosferica. Atata timp cat timpanul este integru, singura sursa de aerare a cutiei timpanice este reprezentata de trompa lui Eustachio. Ea este un conduct virtual musculo-cartilaginos, care in repaus este inchis, si se deschide doar prin miscari active ale musculaturii tubare. Practic deschiderea trompei Eustachio se realizeaza in mod fiziologic pentu catva fractiuni de secunda in timpul deglutitiei (inghitirii), dupa care se inchide la loc. In acest scurt rastimp se realizeaza un pasaj pasiv al aerului din nazofaringe catre urechea medie (in care presiunea are tendinta fiziologica sa scada), si a eventualelor secretii din urechea medie in sens invers, catre rinofaringe, de unde sunt apoi inghitite.
Perturbarile acestui mecanism fiziologic pot fi obiectivate printr-un test impedansmetric denumit salpingomanometrie tubara, care difera pentru situatia in care timpanul este integru sau perforat.

Care sunt situatiile care pot provoca disfunctii ale trompei lui Eustachio?

• Hipertrofia vegetatiilor adenoide – reprezinta cea mai comuna cauza a disfunctiei tubare in copilarie, datorita amplasarii lor in imediata vecinatate a orificiului de deschidere a trompei Eustachio. Uneori se pot reface dupa adenoidectomie. 
• Deviatia septului nazal – in special in situatiile cand deformarile septale sunt amplasate in jumatatea posterioara a fosei nazale, alcatuind impreuna cu cornetul nazal inverior un adevarat “jgheab de scurgere” pentru secretiile nazale catre orificiul faringian al trompei
• Hipertofia cornetelor nazale – forma cea mai frecvent implicata in disfunctia tubara este hipertrofia cozii cornetului nazal inferior, amplasata in imediata vecinatate a ostiului tubar
• Sinuzita maxilara cronica – prin fluxul permanent de secretii infectate catre nazofaringe si orificiul tubar
• Etmoiditele cronice – forme de sinuzita in care persista o secretie purulenta redusa dar permanenta catre rinofaringe (in special pe timpul noptii)
• Polipoza nazala atunci cand afecteaza jumatatea posterioara a fosei nazale (ex. polipul sinuso-choanal)
• Procesele tumorale amplasate in rinofaringe (vegetaiile adenoide sau nazofibromul la copil, tumorile de cavum la adult, etc.) pot bloca direct trompa lui Eustachio prin efect local de masa, sau secretii  purulente.

O serie de investigatii nazale trebuie efectuate pentru a obiectiva factorii favorizanti ai disfunctiei tubare:

Endoscopia nazala:

Permite vizualizarea directa a elementelor patologice enumerate de la nivelul foselor nazale, inventarierea gravitatii lor si stabilirea conduitei terapeutice.

Tomografia computerizata a sinusurilor paranazale (simpla, fara substanta de contrast):

Este suficienta pentru  evidentierea conformatiei anatomice a foselor nazale si a oricaror procese patologice sinuzale (polipi, chisturi, secretii purulente, etc.) Reconstructia in plan coronar direct este absolut necesara inaintea interventiilor chirurgicale pe sinusurile paranazale.

Fibroscopia nazofaringiana:

Deosebit de simpla si usor tolerata de catre pacient, permite vizualizarea directa a orificiului tubar al trompei Eustachio, evaluarea vegetaiilor adenoide si a altor afectiuni localizate in rinofaringe.

O evaluare completa a acestor elemente permite stabilirea unor obiective chirurgicale adecvate, si sporirea sanselor de corectare prin operatie  a factorilor care conduc la instalarea disfunctiei tubare cronice.

Corectarea tuturor acestor factori pregateste conditiile necesare stabilizarii functiei ventilatorii a urechii medii inaintea chirugiei reconstructive (timpanoplastii, miringoplastii), si diminueaza riscul de aparitie a patologiilor in care disfunctia tubara reprezinta un factor de risc important (colesteatom, otite seroase, retractiile membranei timpanice, otite fibroadezive, otite atelectatice,etc).

Practic, fara o functie tubara eficienta, nu putem concepe mentinerea in timp a rezultatelor functionale auditive obtinute prin timpanoplastie!