Autori: dr. Roxana Mazilu, dr. Tudor Adrian.

Multi pacienti ne intreaba ce anume teste trebuie sa efectueze pentru a se stabili diagnosticul sindromului vertiginos respectiv. Vom incerca sa raspundem oferind informatiile urmatoare despre pasii diagnosticului in vertij. 

Istoricul bolii (adica informatiile despre cum a debutat afectiunea, cum se manifesta etc) reprezinta prima etapa pentru orientarea diagnosticului. In acest scop la Clinica Urechii utilizam un chestionar foarte detaliat in care pacientii completeaza informatii despre vertijul de care sufera, dar si alte afectiuni care ar putea avea influenta asupra bolii vertiginoase.

Prima investigatie in cadrul diagnosticului vestibular, etapa obligatorie in orice afectiune vertiginoasa, o reprezinta videonistagmografia. Ea cuprinde teste de pozitie  statice si dinamice.  Ele sunt de obicei denumite în literatura de specialitate  teste de poziție și de poziționare, respectiv (Barber și Stockwell, 1980). Acesta din urmă include Dix-Hallpike și alte manevre de provocare, si trebuie efectuat inaintea testelor de pozitie statice.

• În testul de poziție statică, examinatorul caută nistagmusul care este prezent atât timp cât capul rămâne într-o poziție stabila.
• În testul de poziție dinamică, examinatorul caută nistagmusul tranzitoriu care apare atunci când capul este mutat într-o anumita poziție.

In functie de istoric si informatiile oferite de videonistagmografie, bilantul continua cu alte investigatii, care difera in functie de afectiunea suspicionata: video head impulse test (vHIT)- pentru canalele semicirculare orizontale  si verticale, potentiale evocate vestibulare miogene cervicale sau oculare (VEMP), posturografie dinamica computerizata (PDC), electrocohleografie, proba calorica.

Prezentam in continuare principalele indicatii ale testelor vestibulare:

• Video head impulse test (vHIT):
  • Diagnosticul diferential al unui sindrom vestibular periferic cu unul de tip central
  • vHIT- orizontal anormal: afectarea canalului semicircular lateral (ex.: neuronita vestibulara – ramura superioara)
  • vHIT–vertical anormal: afectarea canalului semicircular posterior sau superior (ex.: neuronita vestibulara – ramura inferioara)

• Proba calorica:
  • Sindroame vertiginoase in care se suspecteaza a fi implicate canalul semicircular lateral sau nervul vestibular ramura superioara – in principal neuronita vestibulara
  • Ototoxicitate (ex. gentamicina)
  • Neurinomul de acustic
•  Potentiale evocate vestibulare miogene cervicale (VEMPc)
  • Principala indicatie: dehiscenta de canal semicircular superior
  • Boală Meniere (la debut)
  • Nevrită vestibulară (ram inferior)
  • Neurinom de acustic
  • Deficit vestibular bilateral (ex. datorită gentamicinei)
  • Afecţiuni vestibulare centrale – ex.:scleroza multipla.

• Potentiale evocate vestibulare miogene oculare (VEMPo):
  • Principala indicatie: dehiscenta de canal semicircular superior
  • Nevrita vestibulara (ram superior)
  • Neurinom de acustic
•  Electrocohleografia:
  • Suspiciunea de boala Meniere (hidrops endolimfatic)
•  Posturografia computerizata:
  • Senzatie de instabilitate si dezechilibru in repaus sau la mers
  • Istoric de afectiuni ale cailor controlului postural
  • O aplicatie importanta o constituie reeducarea vestibulara pentru sindroamele vertiginoase de tip periferic. Aceasta consta intr-o serie de exercitii de coordonare a miscarilor pacientului efectuate direct pe platforma posturografului.

In final, pe baza informatiilor oferite de aceste  investigatii se poate stabili nivelul unde se afla leziunea aparatului vestibular, asa-numitul “topodiagnostic vestibular”.