Probele cu diapazoanele reprezinta si astazi, alaturi de audiometrie si impedansmetrie, o metoda foarte larg raspandita de diagnosticare a  prezentei otosclerozei si a tipului de afectare auditiva.

Desi este o metoda eminamente subiectiva, studiul comportamentului auzului la stimularea cu diapazonul in vibratie ne ofera informatii esentiale despre cauza scaderii auzului. Diagnosticul de otoscleroza intra in discutie la un pacient cu o scadere lent progresiva a auzului la care vizualizarea directa a timpanului ne arata ca acesta are un aspect normal, si prezinta o mobilitate normala cand prin trompa lui Eustachio este insuflat aer (manevra Valsalva).

In aceasta situatie este necesara diferentierea hipoacuziei produse in urechea medie (denumita de transmisie) de cea produsa in urechea interna sau nervul auditiv (denumita neurosenzoriala sau de perceptie). Diferentierea este relativ usor de realizat si se bazeaza pe efectul de amplificare pe care urechea medie il realizeaza atunci cand o unda sonora din spectrul auditiv o traverseaza spre urechea interna. Testul poarta denumirea de proba Rinne si il putem efectua cu usurinta atunci cand constatam o dimiuare a auzului. Aplicand un diapazon in vibratie mai intai direct pe osul din spatele urechii (mastoida) – conducerea osoasa, si mai apoi exact in dreptul axului auditiv al aceleiasi urechi – conducerea aeriana, vom observa ca sunetul este auzit mai intens in dreptul axului urechii. Semnificatia acestui fenomen este reprezentata de faptul ca urechea medie (timpanul si osisoarele) functioneaza in mod normal ca un amplificator al vibratiilor din aer in drumul lor catre urechea interna.

 Atunci cand vibratia osisoarelor este impiedicata de blocajul talpii scaritei la jonctiunea cu urechea ovala, se pierde efectul de amplificare al urechii medii, ducand la aparitia hipoacuziei de transmisie. In practica, la prezentarea diapazonului in dreptul urechii, acesta este auzit mai incet decat atunci cand este aplicat direct pe mastoida (osul din spatele urechii care adaposteste urechea interna). Acest test simplu constituie o dovada obiectiva a alterarii functiei de transmisie si amplificare a urechii medii si este utilizat de audiologi in diagnosticul diferential al hipoacuziei in otoscleroza. Prezinta insa un dezavantaj: este dificil de interpretat atunci cand sunt afectate ambele urechi.

Pierderea mecanismului de amplificare timpano-osiculara al urechii medii poate fi produs insa si de alte cauze (prezenta de lichid in urechea medie, depuneri de timpanoscleroza, intreruperi ale osisoarelor, malformatii osiculare, etc). De aceea, pentru a preciza ca avem de-a face cu un blocaj al osisoarelor prin otoscleroza la jonctiunea dintre talpa scaritei si urechea interna a fost imaginat un alt test cu diapazonul, denumit proba Bonnier. Testul este deosebit de simplu, constand in aplicarea diapazonului in vibratie pe una dintre extremitatile osoase ale corpului (genunchi-rotula, cot-olecran, incheietura mainii-stiloida radiala). Un subiect normal nu va percepe decat o vibratie usoara la locul aplicarii diapazonului, in timp ce pacientul cu otoscleroza va auzi cu claritate de fiecare data sunetul diapazonului in urechea in care talpa scaritei si urechea interna sunt sudate. Acest test, pe care il puteti efectua cu usurinta acasa, este pozitiv numai in anchiloza stapedovestibulara si semnifica faptul ca auzul poate fi redobandit prin operatie, odata cu restabilirea mobilitatii osisoarelor!